”
Festivalul de jocuri populare pentru elevii claselor a I.-a
din
judeţul Mureş”
Asociaţia
Tineretului Maghiar de pe Valea Târnavei Mici (ATMTM) s-a constituit în anul
2000. Organizaţia noastră are ca scop principal reprezentarea
intereselor comune şi individuale ale membrilor asociaţiei şi
reprezentarea publică a tineretului maghiar de pe valea Târnavei Mici.
Asociaţia
noastră derulează anual circa 10 programe mai de anvergură, pe
lângă acestea lunar iniţiem una-două proiecte mai mici, şi
suntem parteneri în orice activitate iniţiată în zonă care
vizează tineretul de pe valea inferioară a Târnavei Mici.Anual oferta
organizaţiei noastre se îmbogăţeşte cu noi programe, dar în
acelaşi timp avem deja tradiţionalele noastre activităţi, unele
chiar ajunse la a opta ediţie.
Proiectul intitulat ”Festivalul de jocuri populare pentru elevii claselor a
I.-a din judeţul Mureş” este un program nou, care însă doreşte
să continuie tradiţia organizării anuale a unui eveniment de anvergură de nivel judeţean
pentru elevii claselor primare.Festivalul organizat în data de 17 mai 2008 la Casa de Cultură
Mihai Eminescu din Târnăveni a fost realizat în parteneriat cu
Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Gimnaziul Traian
Târnăveni.
Manifestarea a avut ca scop familiarizarea elevilor cu
obiceiurile şi tradiţiile din cultura populară maghiară, păstrarea
obiceiurilor, a tradiţiilor prin cântec şi joc popular, descoperirea
frumuseţilor obiceiurilor şi tradiţiilor culturii populare maghiare
prin cântec şi joc, motivarea copiilor pentru a aduna aceste
jocuri/tradiţii de la bunici, străbunici Această manifestare s-a dorit a fi un for
informativ şi consultativ al învăţătorilor din judeţul
Mureş, în urma căreia învăţătorii de pe valea
inferioară a Târnavei-Mici să se înarmeze cu noi soluţii şi
practici de predare, cu noi cunoştinţe şi legături pe care
să le folosească în munca lor.
Au fost prezenţi 12 grupuri de copii din 11 de localităţi
ale judeţului(Târgu Mureş, Reghin, Luduş, Sighişoara,
Şărmaş, Pănet, Deleni, Hidrifaia, Deaj, Ghindari,
Târnăveni) în total 171 de elevi de clasa I din judeţul Mureş.Au
mai urcat pe scenă elevii preşcolari de la Grădiniţa cu
program normal nr. 5 din Târnăveni(15 copii), precum dansatorii de la
Ansamblul Kökényes(10 perechi) şi Kis- Kökényes(40 de elevi).
Programul artistic propriu-zis a
fost precedat de o activitate practică, fiecare grup a fost invitat
să-şi împletească coroniţa de flori cu numele jocurilor
care urmau a fi jucate scrise pe florile cuprinse pe coroniţă.Grupurile
au primit câte un nume de floare şi o tăbliţă de
prezentare, cu care au urcat pe scenă şi li s-a făcut o
fotografie.Programul artistic a fost deschis de micii dansatori de la Ansamblul
Kis- Kökényes, fiind urmaţi de preşcolarii de la grădiniţa
din localitate.În timpul evoluţiei scenice a celor 12 de grupuri, buna
dispoziţie, atmosfera copilărească a fost întreţinută
de soţii Kozsik(artişti de la Târgu Mureş), care au reuşit
să realizeze un adevărat lanţ de jocuri, reuşind să
capteze atenţia numărului mare de participanţi respectiv spectatori,
jucându-se cu ei, cântând, dansând tocmai în spiritul festivalului.În
pauză micii musafiri au fost invitaţi la o masă a prieteniei,
cinstind un langoş cald şi suc.
Pauza a fost urmată de un
alt moment surpriză, elevii de la Gimnaziul Traian sub îndrumarea
învăţătorilor Molnár Margit şi Székely Varga Béla au
prezentat un fragment din musicalul „Légy jó mindhalálig”.După momentul muzical a
urmat o scurtă analiză a festivalului, evaluarea fiind
făcută de inspectorul de specialitate domnişoara Fejes Réka. Fiecărui
grup a primit o diplomă de participare şi un cadou simbolic:câte o fotografie de grup,
un DVD cu jocuri populare şi la alegere o coroniţă
împletită de un alt grup de copii.Momentul de încheiere a fost unul ritmat
şi colorat: Ansamblul Kökényes a prezentat o suită de dansuri
ţigăneşti.
Costurile totale ale programului
s-au ridicat la aproximativ 1600 de lei,
jumătate din sumă fiind obţinută de la Fundaţia
Communitas pe baza unei cereri de finanţare.Comitetul de părinţi
de la Gimnaziul Traian a sponsorizat evenimentul cu 200 de lei, firma Ledo-Foto
Royal cu 100 de lei, iar diferenţa de 500 de lei a fost
finanţată din contribuţie proprie.
În derularea acestui proiect, Fundaţia
Communitas ne-a fost principalul partener, suportul ei financiar având pentru
noi şi o valoare morală. Sperăm ca acest parteneriat să
continuie şi în viitor în folosul tineretului din această regiune a
ţării.
Întocmit de Molnár Margit